"CRÂMPEIE DIN ISTORIA HĂLMAGIULUI 1919 – 2009"- preot paroh Viorel Nan

Evaluând starea de fapt a epocii pe care o traversăm, constatăm căci ,,nimic nu e nou sub soare, căci ceea ce a mai fost, se întâmplă” – Eclesiast 1, 9.
Se împlinesc 90 de ani de când Imperiul Austro - Ungar s-a prăbuşit şi naţiunile ce au fost subjugate sute de ani şi-au câştigat dreptul la autodeterminare. Cu toate piedicile pe care ungurii le-au pus spre a zădărnici idealul românilor transilvăneni, crişeni, maramureşeni şi bănăţeni, de a se uni cu fraţii lor de peste munţi au eşuat. Ceasul ,,astral” al românilor a sosit şi la 1 decembrie 1918 s-a format România Mare.
Crezând că totuşi vor mai câştiga ,,pământ şi apă” din coasta României întregite şi că tratatele ce urmau vor consimţi la fixarea graniţelor Ungaro – Române, cel puţin pe aliniamentul frontului, armata maghiară nesocotind voinţa poporului român, a încercat să ocupe cu forţa teritorii întinse din partea de vest a României, mai ales Crişana şi Zarandul. Astfel, la 16 februarie 1919, trupe ungureşti sub conducerea lui Bella Kum au pătruns în Ţinutul Hălmagiului, instalându-şi comandamentul în clădirea ,,Birtul Mare” din centrul Hălmagiului. Garda naţională locală, condusă de Traian Mager, nu a putut face faţă acestei invazii, refugiindu-se la Brad, aşteptând sprijinul armatei române.
Atrocităţile săvârşite de către unguri de la intrarea în Hălmagiu şi în zilele următoare au fost cumplite. În afară de schingiuiri, au omorât mai mulţi locuitori civili din Hălmagiu şi satele din jur, după cum urmează:
- Cotoc Petru din Leasa, împuşcat în faţa familiei;
- Gheorghe Groza din Hălmagiu, împuşcat;
- Golea Medrea din Hălmagiu, rănit prin împuşcare, mort mai târziu;
- Ţisca Ioan şi Ţisca Veselie din Ţărmure, maltrataţi şi apoi împuşcaţi;
- Maria Ciungan din Hălmagiu, împuşcată la nunta fiicei sale (16.02);
- Ioan Luciu din Leasa, i-au rupt limba, i-au smuls mâinile, apoi a fost împuşcat (3.03);
- La 17 februarie, biserica ortodoxă din Hălmagiu a fost profanată. Soldaţii unguri au spart uşa, au furat banii de la epitropie, au profanat odăjdiile şi sfintele vase.
În comuna Vârfurile se cunoaşte martirajul notarului Ionescu şi jefuirea casei notariale, apoi casa preotului Nicolae Balta a fost jefuită şi transformată în depozit de muniţie.
- Crainic Gheorghe, refugiindu-se spre casă, după încheierea căsătoriei civile, a fost împuşcat;
- Crainic Pavel – Ioan (Ionuţu Şarii) de 18 ani, a fost ars de viu în cazanul locomotivei nr. 25, în localitatea Gurahonţ;
- Eleva Mărioara Ionescu, maltratată, dar a scăpat cu viaţă, refugiindu-se la Budapesta, unde a fost dus şi tatăl ei;
- Balint Gheorghe şi Fier Ioan, condamnaţi la moarte, dar eliberaţi la Seghedin de către armata Franceză.
La 11 aprilie 1919 au fost împuşcaţi doi cetăţeni români din satul Budeşti, precum şi Caba Dimitrie de 65 ani din Tălagiu, iar copila de 13 ani pe nume Margea Saveta (n. Caba), care păzea caprele pe izlaz, a fost luată la ţintă din calea ferată, de unguri, rănită la şold, dar a scăpat cu viaţă. Tot atunci au fost luaţi prizonieri un număr de 60 de bărbaţi din Budeşti şi Tălagiu şi duşi la Bekescsaba, apoi la Mezotur, obligaţi să se înscrie într-o companie de infanterie contra cehilor şi apoi a sârbilor.
În cursul lunii martie 1919, colonelul Gheorghe Rasoviceanu, care comanda regimentul de vânători de munte din Armata română, aflat în Brad, face mai multe misiuni în Ţinutul Hălmagiului. Acestuia i se alătură şi regimentul de soldaţi voluntari români ,,Horea”, constituit în Brad, în mare parte, din locuitori ai acestui ţinut.
Ofensiva de eliberare a pământului românesc, prin alungarea armate maghiare condusă de Bella Kum, a pornit în dimineaţa de 16 aprilie 1919 (miercurea Paştilor), din centrul Hălmagiului.
Vânătorii de munte şi regimentul Horea, sub conducerea Col. Rasoviceanu, răsfiraţi pe un front de circa 20 de km. între Gorgana – Hiread – Brusturi, într-o confruntare pe viaţă şi pe moarte, reuşesc ca după câteva ore de luptă, să alunge inamicul de pe aceste locuri, spre apus, cucerind fiecare palmă de pământ românesc, oraş cu oraş, reuşind ca la 4 august 1919, armata română să pună drapelul tricolor pe parlamentul din Budapesta.
Eroii românii căzuţi în acest război de eliberare, între care se află şi sublocotenentul Constantin Bârsan, originar din Dobrogea, îşi dorm somnul de veci în cimitirul din Ţebea, alături de Avram Iancu şi tribunii lui.
Încercări de anulare a voinţei poporului român de acum 90 de ani, când s-a format România Mare, au existat în decursul vremii, dar fără succes. Plângăcioşi pe la Înaltele porţi, ungurii (clasa lor politică) au căutat permanent prin diferite metode ca: revizuirea tratatelor, epurări etnice, sfârtecări de Pământ românesc (vezi dictatul de la Viena) sau mai nou prin tendinţa obţinerii unei autonomii teritoriale în Ţinutul Secuiesc. Cunoaştem că în anul curent, la data de 15 martie, în prezenţa preşedintelui Ungariei, ungurii din ţinutul secuiesc şi de pretutindeni, ar fi dorit să declare autonomia celor două judeţe din centrul României, însă autorităţile române le-au dejucat planul în mod exemplar şi diplomatic.
După cum am arătat, clasa politică maghiară a manifestat permanent dorinţa de revizuire a Tratatului de pace după primul război mondial, nefiind mulţumită cu fixarea graniţelor recunoscute de marile puteri, la data de 18 Decembrie 1932, a avut loc la Brad una din cele mai reuşite adunări de protest contra mişcărilor ungureşti de revizuire a tratatelor.
Era şi normal ca moţii de la Izvoarele Crişului Alb şi din Ţara Hălmagiului, urmaşi ai vechilor mineri din timpul romanilor, mândrii de munţii şi văile lor, revoluţionarii lui Horea (1784) şi ai lui Avram Iancu (1848 – 1849), luptători în regimentul de voluntari Horea, să ia poziţie fermă împotriva revizionismului maghiar.
La iniţiativa profesorilor de la Liceul ortodox ,,Avram Iancu” din Brad, s-au purtat discuţii cu fruntaşii românilor din Baia de Criş, Hălmagiu şi Băiţa, fixând data adunării populare antirevizioniste şi programul pe data de 18 decembrie 1932, în oraşul Brad. După cum consemnează preşedintele adunării dr. Ioan Radu ,,delegaţia din fiecare comună, în frunte cu preotul, învăţătorul şi primarul, cu steag sau cu placarde” trebuiau să se prezinte la adunare în piaţa Bradului. Conform ziarelor vremii au fost prezenţi la acea manifestare peste 7000 de zărădeni. Primirea delegaţiilor s-a făcut în glas de toacă şi clopotele bisericii ortodoxe din Brad şi bubuitul tunurilor aduse special de la mormântul lui Avram Iancu. S-au ţinut înflăcărate cuvântări de către fruntaşii zărădeni ca: Dr. Ioan Radu, directorul liceului din Brad, care în cuvântul de deschidere preciza: ,,ungurii s-au făcut cu timpul stăpâni în Ardeal şi pe noi oameni paşnici ne-au făcut iobagi, obligând pe românii mai cu stare să se maghiarizeze… acum nu mai putem tăcea. Întreaga naţia românească… se ridică astăzi şi spune: Ardealul e leagănul neamului românesc şi liftă străină stăpân în casa noastră nu mai suferim”. În cuvântul său, protopopul ortodox Ştefan Bogdan din Hălmagiu s-a referit la faptul că în tot trecutul nostru, cei ce ne-au robit nu s-au mulţumit cu bogăţia şi truda pe care ne-au răpit-o, ,,ci doreau să ne smulgă din piept şi inima noastră de români”, ba mai mult, preciza vorbitorul , cei ce ne-au robit atâtea veacuri iarăşi voiesc să ne dezbrace de frumosul nostru port, să ne răpească limba noastră cea română, ,,să ne batjocorească feciorii şi fecioarele noastre, să închidă şcolile şi bisericile noastre şi să profaneze mormintele eroilor şi strămoşilor noştri”. De aceea, ,,din ţara pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o ca răsplată pentru jertfa eroilor noştri şi pentru străduinţa poporului nostru în virtuţile creştineşti şi româneşti, nu vom da vreo palmă de pământ niciodată!”. În sensul vorbitorilor de mai sus, au luat cuvântul şi alţi fruntaşi, după cum urmează: prof. Cornel Rusu, ing. A. Radu, înv. Pavel Lazăr, prof. Candin Ciocan, fost ofiţer în regimentul Horea – invalid de război, Nicolae Bogdan – muncitor la Mica Brad, locot. (r.) Lazăr Stanciu, student Eugen Crainic, preot ort. Petru Todoran din Curechiu, etc.
Adunarea antirevizionistă de la Brad a adoptat şi o Moţiune în patru puncte, citită în faţa zărăndenilor de către avocatul Iacob Oncu din Baia de Criş, în care se arată: hotărârea fermă a celor prezenţi de a apăra hotarele patriei întregite, de a trăi în pace cu toţi cetăţenii de altă limbă şi lege, neuitând ca să-i pomenească în rugăciuni pe marii eroi şi martiri ai moţilor.
Am evocat câteva momente din istoria Hălmagiului şi a Zărandului, în general, cu nădejdea sinceră că tânăra generaţie nu va uita trecutul, va înţelege mai bine prezentul şi va privi cu circumspecţie şi încredere viitorul.

Hălmagiu, 4 aprilie 2009

Preot paroh,
Viorel Nan

Bibliografie:
1. Mager, Traian - ,,Cultul eroilor în Munţii Apuseni”, Arad, 1935;
2. Mager, Traian - ,,Contribuţii la istoria Unirii 1918 – 1919”;
3. XXX - ,,Protestul Zarandului contra revizuirii tratatelor – Brad - 1933”;
4. Buta, Vasile - ,,Hălmagiu pe treptele timpului – Monografie”, Arad, 1999;
5. Pr. V. Nan, Hălmagiu şi Marea Unire, Românul, Arad, 1992, publ. Omagială;
6. Arhiva bisericilor ortodoxe din Hălmagiu, Leasa, Vârfurile, Tălagiu;
7. confirmarea unor evenimente din referat de către bătrânii Fruja Marian şi Margea Saveta din Tălagiu, acum decedaţi.